Modul de desfășurare a activităților didactice în cadrul UPT, semestrul II, 2021-2022
În funcție de situația epidemiologică la nivelul municipiului Timișoara, respectiv Hunedoara, de infrastructura, de specificul programelor de studiu și de resursa umană, activitatea didactică în semestrul II al anului universitar 2021-2022, cursuri de zi, se va organiza după următoarele scenarii:
Scenariul 1: Participarea studenților la activitățile didactice în sistem mixt, astfel:
- anii neterminali licență – participarea în sistem mixt a studenților la activitățile didactice, cu realizarea activităților de curs în regim online, respectiv a activităților aplicative față în față, cu respectarea și aplicarea normelor de protecție;
- anii terminali licență – participarea studenților la activitățile de curs în regim online. Modul de desfășurare a activităților aplicative a fost decis la nivelul facultății de Automatică și Calculatoare, prin hotărâre a Biroului Consiliului Facultății, conform HS 41/17.02.2022, iar acesta va fi ONLINE;
- anii I-II master – participarea în regim online a studenților la toate activitățile didactice.
Scenariul 2: Participarea tuturor studenților la activități didactice online.
Scenariul 1 este scenariul de lucru în cazul în care condițiile legale permit activități de tip față în față, iar scenariul 2 este scenariul de lucru în caz contrar.
Pe parcursul semestrului II al anului universitar 2021-2022, scenariul 2 se aplică și:
- tuturor studenților de la forma de învățământ la distanță (ID) și învățământ cu frecvență redusă (IFR). Cu titlu de excepție, pot fi organizate de către CEL împreună cu facultatea care coordonează programul de studiu, anumite întâlniri față în față cu studenții de la ID sau IFR;
- tuturor studenților doctoranzi înmatriculați în Universitatea Politehnica Timișoara (UPT);
- tuturor studenților (inclusiv la nivel postuniversitar) care urmează în regim facultativ Programul de formare psihopedagogică pentru Nivelul I (inițial);
- tuturor cursanților înmatriculați la cursurile postuniversitare organizate de către UPT, inclusiv cele organizate de Departamentul de Educație Permanentă, Centrul ID/IFR și e-Learning.
Actualizarea deciziilor privind scenariul de funcționare și a măsurilor de organizare a activității pe parcursul semestrului se va realiza ori de câte ori este nevoie de către Consiliul de Administrație al universității.
Nu se vor prezenta la activitățile față în față, următoarele categorii:
- cei confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2, aflați în perioada de izolare la domiciliu;
- cei care sunt declarați contacți direcți cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină la domiciliu/carantină instituționalizată;
- cei care au fost testați şi așteaptă rezultatele sau locuiesc cu o persoană care prezintă simptome, care a fost testată și care așteaptă rezultatele.
În aceste situații studenții/personalul didactic anunța cadrul didactic/studenții cu care se desfașoară activitatea practică, iar orele se pot desfășura în online. Durata de izolare/carantinare este de 7 zile de la data testului (izolarea e 5 zile pentru vaccinați și 7 zile pentru cei nevaccinați, însă nu se va face diferențiere în funcție de vaccin, astfel perioada de izolare se va trata unitar, la 7 zile).
Anunțul cu privire la cazurile prevăzute mai sus trebuie însoțit de dovada unui test avizat, unde trebuie să apară data testării.
Anunțurile de acest tip se transmit de către studenți prin email, cadrului didactic cu care face activitățile practice și în CC se trece și secretariatul facultății (secretariat@ac.upt.ro). Cadrele didactice trateaza cererea conform HS 41/2022, este suficient ca secretariatul AC sa fie prezent între adresanții emailului studentului, pentru a avea avizul conducerii facultății.
Mai multe detalii se găsesc în HS nr. 41/17.02.2022.