Chestionar în vederea ierarhizării instituțiilor de învățământ superior din Romania pentru ciclul de licență
Dragi studenți înmatriculați la ciclul de licență,
Ministerul Educației împreună cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) derulează proiectul „Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate” – QAFIN, în cadrul căruia unul dintre obiective este:
clasificarea și ierarhizarea instituțiilor de învățământ superior, respectiv a programelor de studii, pentru informarea deciziilor asupra modului de alocare a resurselor financiare pentru instituțiile de învățământ superior și programele de studii pe care acestea le organizează.
Un punct important în procesul de clasificare îl reprezintă opiniile dumneavoastră privind serviciile oferite de universitate și calitatea programului de studii urmat. Acest lucru va rezulta în urma completării unui chestionar furnizat de Ministerul Educației, disponibil la adresa:
https://sondaje.aracis.ro/index.php/364137?lang=ro
Vă adresăm rugămintea de a răspunde întrebărilor din chestionar până în data de 25 mai 2021 și totodată de a ține cont că acest document are ca scop stabilirea nivelului de finanțare obținut de universitate. Suntem conștienți că în universitate există aspecte care pot fi îmbunătățite și facem eforturi constante ca să le remediem. Un feedback pozitiv ne ajută printr-o finanțare mai bună să putem corecta cât mai multe defecte împreună.
Vă mulțumim pentru implicarea în acest proces!