ro

Criterii acordare burse studenți semestrul II

Beneficiază de bursele din prezentul anunț studenții UPT, înmatriculați la ciclul de studii licență, respectiv master, forma de învățământ cu frecvență, indiferent de regimul de finanțare, care nu au statutul de ”reînmatriculat” sau ”reînmatriculat cu transfer”.

Studenții pot beneficia de orice tip de bursă pentru un singur program de studii universitare de scurtă durată, un singur program de studii universitare de licență, pentru un singur program de studii universitare de masterat, cu excepția burselor pentru stagii de studii universitare și postuniversitare, în vederea susținerii mobilităților temporare efectuate în universități și instituții din țară și străinătate.

Bursele sociale se pot cumula cu alte tipuri de burse acordate în UPT, dacă studentul îndeplinește criteriile specifice stabilite pentru ambele categorii de burse.

Bursele pentru rezultate academice nu se pot cumula între ele, dar studentul are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau pentru cea care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată.

Detalii privind categoriile de burse și beneficiarii se găsesc aici.