Semnare anexe la contractele de studii și plata taxelor de școlarizare – an universitar 2026-2027
Dragi studenți,
Vă aducem la cunoștință calendarul de contractare a disciplinelor, de semnare a anexelor la contractele de studii și de plată a taxelor de școlarizare pentru anul universitar 2026–2027, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare.
Procedura de contractare și semnare a anexelor se desfășoară astfel:
- 23 octombrie 2026, ora 13:00 – Finalizarea de către secretariat a listelor de discipline și transmiterea acestora în platforma student.upt.ro.
- 26–30 octombrie 2026 – Verificarea disciplinelor contractate și semnarea electronică a anexelor la contractele de studii, prin platforma student.upt.ro. Această etapă este obligatorie atât pentru studenții integraliști fără taxă, cât și pentru studenții neintegraliști și integraliști cu taxă.
- 26 octombrie – 18 noiembrie 2026 – Plata online a taxelor aferente disciplinelor contractate pentru semestrul I, în cazul studenților care au obligații de plată.
Termenele de plată a taxelor de școlarizare pentru semestrul I sunt:
- 18 noiembrie 2026 – termenul-limită de plată fără penalizare;
- 18 decembrie 2026 – termenul-limită de plată cu penalizare.
Important: Conform Hotărârii Consiliului de Administrație al UPT nr. 223/22.09.2026, în cazul neachitării taxelor până la data de 18 decembrie 2026, notele obținute la evaluările din semestrul I nu vor fi validate de facultate și nu vor putea fi consemnate în catalogul de note.
Vă rugăm să verificați cu atenție lista disciplinelor disponibile în platforma student.upt.ro, să semnați electronic anexa în perioada stabilită și să respectați termenele de plată.
Pentru detalii suplimentare, consultați documentele atașate:
- Ghid contractare student – termene 2026
- HCA nr. 223/22.09.2026 – Termene de plată a taxelor de școlarizare pentru anul universitar 2026–2027.
