Credite voluntariat 2024
Pentru anul universitar în curs, 2023-2024, conform metodologiei aprobate de Senatul UPT, prin HS nr. 28 din 25.04.2013, trebuie organizată procedura prin care activitatea de voluntariat din cadrul UPT este recunoscută și răsplătită prin acordarea a două credite de voluntariat.
Calendarul propus și documentele necesare se regăsesc aici.
Începând din 29.05.2024 până în 09.06.2024 puteți trimite către adresa de email maria.petofi@upt.ro documentele necesare pentru obținerea celor 2 credite de voluntariat.
Creditele de voluntariat sunt suplimentare creditelor de studiu și nu pot fi echivalate cu acestea.
Documentele pe care trebuie să le includeți sunt următoarele:
- Scrisoare de recomandare din partea conducătorului organizației de voluntariat;
- Scrisoare de recomandare din partea unui coordonator de activitate;
- Raport de activitate pentru anul 2023-2024 (Anexa 1 din metodologie);
- Câte o imagine pentru cel puțin 4 activități de voluntariat;
- Copii după diplomele obținute în urma activității de voluntariat (dacă este cazul).
- Curriculum Vitae;
Odată ce ați trimis dosarul, o să trebuiască să participați la un interviu online în datele de 11-12.06.2024.