en

UPT Campus Explorer – AC

  • Data: 9-14 iulie 2024

Explore AC

Ești elev în clasa a XI-a și ești curios să vezi ce înseamnă să fii student al Facultății de Automatică și Calculatoare? Ai auzit tot timpul mituri despre domeniul IT și vrei să afli ce înseamnă să fii programator? Acum ai ocazia să experimentezi toate aceste lucruri, în timp ce te distrezi și legi noi prietenii, în cadrul proiectului UPT Campus Explorer. Timp de 5 zile vei avea ocazia să vizitezi campusul universitar al Universității Politehnica Timișoara, fiind cazat într-unul din căminele de care se bucură studenții noștri.

În spiritul unei universități de vară pentru elevi, se vor organiza o serie de cursuri și laboratoare interactive cu scopul de a te familiariza cu câteva subiecte pe care le vei studia din postura de student al Facultății de Automatică și Calculatoare. Vei descoperi ce înseamnă domeniul IT și care sunt principalele direcții de dezvoltare pe care acesta le propune sub îndrumarea unor experți.

Ce învățăm?

În cadrul proiectului, participanții vor fi angrenați într-un curriculum format din patru cursuri/laboratoare. Aceste sesiuni vor acoperi 4 mari domenii, iar predarea acestora va fi asigurată de cadre didactice din cadrul instituției noastre. Participanții vor beneficia de o experiență de învățare interactivă și ușor de parcurs, ce va cuprinde atât aspecte teoretice, cât și aplicații practice ale cunoștințelor dobândite.

  • Game Development: Care este procesul de creare al unui joc?
  • Arduino: Cum realizăm practic un sistem Embedded?
  • Inteligența Artificială: De unde vine? De ce e populară? Cum o putem folosi în beneficiul nostru?
  • Software Development: Ce este software-ul?

CloudPUTing

CloudPUTing este ultimul și cel mai mare proiect al UPT din acest an. Acesta este o platformă de calcul de înaltă performanța care îi ajută atât pe profesori în cercetare cât și studenți să își implementeze proiectele. Participanții vor avea ocazia să viziteze centrul de cloud al UPT, unde vor descoperi tehnologia Cloud și vor înțelege conceptul și funcționarea acestuia.

Ce înseamnă IT-ul?

Deseori auzim despre industria de IT&C, dar ce înseamnă să fii programator și să lucrezi într-o companie de profil? Vei avea ocazia să descoperi răspunsul la aceste întrebări în cadrul proiectului, văzând de aproape ce presupune lucrul într-o astfel de companie. Ți-am pregătit și o seară specială dedicată scrisului de cod, organizată împreună cu partenerii noștri.

Ce pot face în Timișoara?

În spatele dezvoltării tehnologice a acestui oraș se află o cultură locală vibrantă, ce îmbină o istorie de sute de ani de inovație și excelență. Prin intermediul unui tur ghidat vei descoperi farmecul istoric al zonei centrale a Timișoarei. Catedrala Mitropolitană, Palatul Baroc, Teatrul Național și alte clădiri și monumente marcante te vor fascina prin mixul eclectic de arhitectură și istorie.

Iulius Mall Timișoara este cea mai mare zonă comercială din afara Bucureștiului, cu numeroase magazine, restaurante și zone de distracție. După o săptămână lungă, participanții vor avea timp liber, timp în care pot vizita Iulius Mall și pentru a se relaxa în Iulius Gardens, cel mai mare parc suspendat din România.

Cum ne distrăm?

Până la urmă, este vacanța de vară, iar distracția nu trebuie să lipsească. Vei avea parte de numeroase activități recreative, menite să te ajute să experimentezi la maxim ce înseamnă viața de student. Vei putea vorbi cu profesorii într-un cadru mai puțin formal și îți poți satisface curiozitățile față de ce înseamnă Facultatea de Automatică și Calculatoare. Vei vedea ce înseamnă liga studenților și ce înseamnă să fii voluntar.  O să ai ocazia să descoperi campusul universitar și Timișoara în cadrul unui treasure hunt. Vei avea parte de momente artistice pentru a exprima în deplin flacără tineretii studentesti și, bineînțeles, și de petreceri.

Te-am convins? Atunci înscrie-te degrabă pe https://explorer.upt.ro/.

Te așteptăm!