en

Switch(AC) Timișoara-București

Facultatea de Automatică și Calculatoare Timișoara și Liga AC împreună cu Facultatea de Automatică și Calculatoare București și LSAC București organizează un program de schimb de experiență între facultățile de Automatică și Calculatoare din Timișoara și București, adresându-se studenților de la specializările CTI Română (C și TI), CTI Engleză și IS din anii de studiu 2 sau 3.

În cadrul acestui program, studenții pot studia timp de o săptămână la București, având ocazia să participe la cursurile și laboratoarele ținute la aceeași specializare ca la Timișoara, iar absențele vor fi recuperate sau echivalate, după caz.

De asemenea, se vor organiza activități de cunoaștere a orașului și studenților capitalei prin activități de recreere organizate de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare București (LSAC București).

Programul se desfășoară în perioada 26 februarie – 3 martie, iar cazarea o să fie asigurată gratuit de Poli București începând cu data de 25 februarie (duminică) în cadrul unuia dintre căminele P3, P5, P6, P16 sau P22.

Te poți înscrie până pe 11 februarie completând următorul formular.