en

Explicarea specializărilor de la secțiunea 6L – 23.06

  • Data: 27.06.2022 - 17.07.2022

În cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnica Timișoara, la secțiunea de concurs 6L are loc admiterea pentru domeniul de Calculatoare și Tehnologia Informației și cel de Ingineria Sistemelor.

În primii 2 ani, la ambele domenii de studiu vei studia discipline fundamentale (matematică, inginerie electrică și electronică, informatică, fizică, logică digitală). Diferențele principale apar odată cu anul 3 și 4 când vei avea doar discipline de specialitate, din principalele direcții de studiu: Automatică sau Informatică Aplicată respectiv Calculatoare sau Tehnologia Informației.

Pentru a face o alegere cât mai bună în ceea ce privește domeniul de studiu, în continuare îți vom prezenta caracteristicile fiecăruia:
Domeniul de Calculatoare și Tehnologia Informației îți pune la dispoziție atât cursuri bazate pe software cât și cursuri bazate pe hardware, proporția lor fiind de aproximativ 60% / 40%.
Poți studia de la Programare web până la Prelucrarea Semnalelor de Date, aprofundând diferite limbaje de programare precum: Java, C, C#, dar și lucrând cu echipamente specializate bazate pe microprocesoare și micro-controlere. Particularitatea domeniului fiind accentul pus pe înțelegerea, proiectarea și implementarea echipamentelor de calcul atât din punctul de vedere al funcționalității circuitelor dar și a programelor care rulează pe ele. De asemenea, ai posibilitatea de a studia în limba română sau limba engleză.
Domeniul de Ingineria Sistemelor cu specializarea AIA, te pregătește ca inginer să  poți aborda probleme care apar la confluența IT&C cu alte domenii, te pregătește și te învață să înțelegi cum se utilizează calculatoarele în cadrul unui sistem complex menit să rezolve probleme din lumea reală.

Partea de Automatică (A) se referă la cunoștințele privind înțelegerea unui sistem în ansamblul său și cum să abordezi și controlezi un fenomen astfel încât să poată funcționa fără participarea directă a omului sau cu o intervenție cât mai redusă a acestuia, iar Informatica Aplicată (IA) este un instrument modern prin care informațiile sunt prelucrate cu ajutorul unor algoritmi software pentru a controla comportarea procesului, astfel încât să se obțină performanțele dorite.
Vei lucra cu echipamente aflate în dotarea sistemelor automate precum roboți și drone și vei aprofunda limbaje de programare precum C#, Java, PHP.

Indiferent de domeniul ales ai posibilitatea de a lucra la companii precum: Google, Microsoft, Facebook, Continental, Hella, Nokia, Atoss și multe altele la care ești așteptat încă din timpul anilor de studenție la practică.

Mai multe detalii găsești pe site-ul facultății noastre.