en

Explicare secțiune de concurs 10L

 În cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnica Timișoara, la secțiunea de concurs 10L are loc admiterea pentru domeniul Informatică. În continuare vei găsi o mică descriere a sa.

Domeniul de Informatică, reprezentat prin specializarea Informatică îți oferă șansa de a învăța principii de programare într-un timp scurt, durata ciclului de licență fiind de 3 ani. Cursurile predominante sunt cele de software precum Programare orientată pe obiecte sau Programare web, partea de hardware fiind integrată în cadrul numeroaselor discipline de proiect sincretic unde vei putea, împreună cu colegii tăi, să dezvolți aplicații integrate cu noțiuni de rețele de calculatoare, sisteme avansate cu microcontrolere dar și Industrial Internet of Things, de asemenea vei învăța limbaje de programare precum C, C#, Java, Verilog. Durata de 3 ani este potrivită pentru cei care doresc să profeseze imediat, iar în urma programului urmează să devii informatician.

Indiferent de ce ai ales ai posibilitatea de a lucra la companii precum: Google, Microsoft, Facebook, Continental, Hella, Nokia, Atoss  și multe altele la care ești așteptat încă din timpul anilor de studenție la practică.